Bine ai venit pe Topdrinks.ro! Prinde transport gratuit la comenzile de peste 250 lei.
Beaujolais Nouveau – cel mai tânar vin

Beaujolais Nouveau – cel mai tânar vin

23.10.2020 13:56

Te invităm să descoperi alături de noi, băutura, cea care, din a doua jumătate a lunii noiembrie provoacă frenezie în Franţa şi, nu numai. Beaujolais Nouveau, vinul roşu care prin faptul că reprezintă primul produs al recoltei din anul în curs, acesta este ridicat la nivel de sărbătoare naţională de către francezi. Dezvoltând arome proaspete, datorate atât procesului de obţinere (fermentarea durează între 6 şi 8 săptămâni), cât şi a soiului de strugure (Gamay), ce ii oferă note de fructe roşii, însumează un caracter jucăuş care te binedispune, fiind în ton cu sărbătoarea care îi este dedicată.

TopDrinks îți recomandă să alegi un vin autentic, popular în toată lumea care va veni în curând și în România.

beaujolais nouveau vin

Vinul care a dat naștere unei sărbători naționale

Majoritatea barurilor, cramelor, vinotecilor din ținutul francez, sărbătoresc din plin ziua lansării vinului tânăr prin diverse afișe. Cu toții caută cele mai atractive soluții care vestesc că “Noul Beaujolais a sosit!”, iar vizitatorii sunt așteptați să se delecteze.  În special, Franța celebrează cu fast lansarea vinului, iar muzica și dansul sunt cele care încing atmosfera. Cei care cunosc istoria, indiferent de zona unde locuiesc, vin să ia parte la marea petrecere dată în cinstea vinului tânăr. Parisul este și el un loc care nu trece cu vederea a treia joi din Noiembrie, iar bistro-urile și micile cafenele sunt transformate în locuri simpatice, perfecte pentru astfel de degustări, romantice de astfel.

 Stilul vinului Beaujolais Nouveau

Vinul tânăr are o nuanță de roz-violet care te cucerește din prima clipă, dar și un miros puternic fructat ce este dominat de aromele bananei, căpșunilor sau a smochinelor. Acesta este o băutură îndrăgită și datorită faptului că poate fi asezonată cu aproape orice tip de mâncare. Începând de la un platou cu brânzeturi, sosuri sau deserturi, vinul este compania potrivită în orice moment. Proaspăta băutură se savurează la o temperatură de aproximativ 13° C. Spre deosebire de alte vinuri, acesta este indicat să fie consumat până la finalul anului, din simplu motiv că nu își îmbunătățește calitatea odată cu trecerea anilor.

Pentru a reuși să valorificăm cât mai bine, vinul Beaujolais Nouveau, am selectat un citat oferit de către Julien Gobert, enolog care a lucrat în regiunea Bordeaux. Potrivit acestuia “ Vinul Beaujolais Nouveau este potrivit și de fapt nu este atât de ușor de produs. Este o provocare destul de bună!”.

J.P. Chenet Beaujolais Nouveau - La Topdrinks.ro

Anul acesta, 2020, avem plăcerea să vă surprindem cu vinul Beaujolais Nouveau și mai exact, o etichetă de la J.P. Chenet.

  • Culoare: roșu închis.
  • Miros: de fructe roșii și fructe de pădure sălbatice.
  • Gust: arome de fructe roșii și fructe de pădure sălbatice într-un corp mediu și elegant.

Vinul este disponibil pentru precomandă! Click Aici și comandă, stoc limitat!

Urmărește-ne pe pagina de Facebook și de Instagram, unde te așteptăm cu promoții speciale și sortimente de băuturi, menite să îți încânte toate simțurile!

Beaujolais Nouveau

Postat în News De:
Cristi TopDrinks
Comentarii



* Câmpuri Obligatorii

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii